Dragul meu,
Astăzi m-am trezit mai devreme decât de obicei. Nici nu știu dacă am dormit cu adevărat în noaptea asta. De fiecare dată când închideam ochii, îmi apăreai în minte — zâmbetul tău calm, felul în care îți treci mâna prin păr atunci când încerci să ascunzi emoțiile, privirea aceea caldă care m-a liniștit în cele mai grele momente.
E ciudat… pentru atâția ani, m-am trezit în dimineți pline de adrenalină, pregătită să lupt, să mă concentrez, să înving. Dar azi… azi m-am trezit ca să iubesc. Nu mai există adversari, presiune sau trofee. Există doar noi.
Am stat câteva minute privind rochia atârnată pe umeraș. E simplă, albă, fără străluciri inutile — exact așa cum mi-am imaginat dintotdeauna ziua asta. N-am vrut nimic spectaculos, doar sinceritate. Pentru că iubirea noastră nu are nevoie de artificii ca să fie mare. A crescut în tăcere, printre zâmbete, între două respirații, în priviri pe care doar noi le înțelegeam.
Îți amintești prima dată când m-ai așteptat după un antrenament? Eu, obosită, cu părul prins neglijent și fața arsă de soare, tu — sprijinit de mașină, cu o sticlă de apă în mână, zâmbind ca și cum m-ai fi așteptat o viață întreagă. Atunci n-am știut că acel moment va fi începutul unui drum care mă va duce azi aici, în fața oglinzii, îmbrăcată în alb, pe cale să devin soția ta.
Mi-ai spus atunci, aproape în șoaptă: „Nu trebuie să fii perfectă, doar fericită.”
Nu știam că o să-mi rămână fraza asta în suflet ca o rugăciune. Am învățat de la tine că fericirea nu e o medalie, ci o stare de pace. Că nu trebuie să alerg mereu după ceva, că uneori e suficient să stai pe loc și să simți că ești acolo unde trebuie.
M-am uitat azi dimineață în oglindă și mi-am văzut chipul. Poate că am mai multe riduri decât aveam când am ridicat primul trofeu, poate că ochii mei poartă urmele anilor grei. Dar știi ce-am văzut în spatele lor? Liniște. Și ție ți-o datorez.
Când lumea m-a judecat, tu ai tăcut. Când eu am vrut să renunț, tu ai stat. Când am simțit că toți mă privesc ca pe o poveste care s-a terminat, tu m-ai făcut să cred că abia începe. Și uite-ne acum — în ziua în care toate „mâinele” noastre devin un „împreună pentru totdeauna”.
Țin în mâini buchetul ales de tine. Floarea-soarelui, câteva trandafiri albi și o ramură de măslin. Ai spus că simbolizează echilibru, loialitate și speranță. Dar pentru mine simbolizează ceva mai simplu: tu. Pentru că ești felul acela de om care aduce lumină, dar și pace. Care iubește fără să facă zgomot.
Mă gândesc la părinții mei. Tata va fi acolo, emoționat, cu acel zâmbet stânjenit pe care îl are mereu când vrea să pară puternic. Mama va plânge, știu sigur. Ea a visat ziua asta mai mult decât mine. Și în toate momentele în care credea că iubirea mă ocolește, i-am spus mereu că trebuie doar să am răbdare. Că vine atunci când e timpul. Și a venit — sub forma ta.
Îmi tremură mâinile în timp ce scriu. Nu de teamă, ci de recunoștință. Am avut parte de victorii care au făcut o țară întreagă să se bucure, dar niciuna nu se compară cu victoria de a te fi găsit pe tine. Tu ești locul unde se termină alergarea mea.
Mă uit pe fereastră. Soarele începe să lumineze orașul, iar România pare altfel azi — parcă mai vie, mai caldă. Poate pentru că iubirea face și țara să zâmbească. Știu că vor fi oameni care vor privi imaginile noastre, care vor comenta, care vor analiza. Dar pentru mine, dincolo de toate titlurile și aparențele, e doar un lucru adevărat: azi îmi unesc viața cu omul care mi-a arătat ce înseamnă pacea.
Îți mai amintești când ți-am spus că nu credeam că o sportivă ca mine ar putea iubi cu adevărat? Că eram prea obișnuită cu disciplina, cu rutina, cu gândul că totul trebuie să fie calculat? Tu ai venit și ai răsturnat tot. M-ai învățat să fiu vulnerabilă, să nu-mi fie rușine de slăbiciuni, să nu-mi fie teamă să cer ajutor. Ai fost acolo când am avut nevoie de tăcere și ai știut când să nu spui nimic.
Dacă m-ai întreba acum ce simt, ți-aș spune că simt liniștea unui apus de vară la mare. Simt că pot respira fără teamă, că pot fi eu fără măști, că pot iubi fără granițe. Pentru mine, iubirea nu mai e un joc de pierdut sau câștigat. E o promisiune.
Îți promit că voi fi acolo în toate diminețile noastre, chiar și în cele tăcute.
Îți promit că voi învăța să te ascult, nu doar să te aud.
Îți promit că nu voi uita niciodată cum m-ai privit azi, înainte să începem drumul nostru ca unul singur.
Și dacă vreodată viața ne va obosi, îți promit că nu voi uita că am ales să fim o echipă. Poate că nu vom câștiga mereu, dar vom juca mereu împreună.
Dragul meu, nu știu cum va fi ziua de azi în ochii lumii. Poate o vor numi o nuntă de vis, poate o vor transforma într-un titlu. Dar pentru mine, este o zi simplă, plină de sens: ziua în care îți spun „da” nu doar în fața tuturor, ci și în fața mea însămi.
Și cred că în clipa în care voi păși spre tine, nu voi vedea rochia, florile, luminile sau oamenii. Te voi vedea doar pe tine. Cel care m-a învățat să iubesc, nu doar să câștig.
Te iubesc.
Astăzi, mâine și de fiecare dată când voi respira.
— Simona
Leave a Reply