Tragedie cumplită: părinții Simonei Halep au fost implicați într-un accident rutier mortal.”

Tragedie cumplită: părinții Simonei Halep au fost implicați într-un accident rutier mortal

Era o dimineață liniștită de primăvară în Constanța, orașul natal al Simonei Halep. Vântul adia ușor dinspre mare, iar mirosul sărat al brizei mării părea să anunțe o zi obișnuită. Nimic nu prevestea tragedia ce avea să lovească una dintre cele mai iubite familii din România.

Simona se afla în Monte Carlo, acolo unde urma să participe la un eveniment caritabil destinat promovării tenisului în rândul tinerilor. Era relaxată, zâmbitoare și fericită că putea combina sportul cu inițiative sociale. Vorbise cu părinții ei cu o seară înainte. Tatăl ei, Stere, îi spusese că a doua zi, împreună cu soția sa, Tania, aveau să facă o scurtă deplasare cu mașina la București, pentru a se întâlni cu câțiva prieteni de familie și pentru a rezolva unele treburi personale.

Totul părea în regulă. Simona nu avea niciun motiv de îngrijorare.

**

În jurul orei 9:30 dimineața, la kilometrul 113 al Autostrăzii Soarelui, în direcția Constanța–București, un accident devastator avea să întrerupă brutal liniștea acelei zile. Un TIR care transporta materiale de construcție a pierdut controlul într-o curbă ușoară, din cauza unei pene de cauciuc. Vehiculul a intrat pe contrasens și a izbit frontal un autoturism BMW X5 în care se aflau Stere și Tania Halep.

Impactul a fost atât de puternic, încât mașina s-a răsucit de două ori în aer și s-a oprit într-un șanț de pe marginea drumului. Martorii au sunat imediat la 112, iar echipajele de ambulanță, pompieri și poliție au ajuns în mai puțin de 15 minute. Din păcate, era deja prea târziu.

Stere Halep a murit pe loc, iar soția lui, Tania, în ciuda eforturilor medicilor de la SMURD, a fost declarată decedată la Spitalul Județean din Călărași, la doar o oră după accident. Avea multiple leziuni interne, fracturi și traumatisme incompatibile cu viața.

**

Vestea s-a răspândit cu o viteză fulgerătoare în presa românească. Breaking news-urile au fost difuzate pe toate posturile TV, iar rețelele sociale au fost inundate de mesaje de condoleanțe și compasiune. Nimeni nu putea să creadă că familia Halep a fost lovită de o asemenea tragedie.

Simona a aflat vestea în jurul prânzului, printr-un apel telefonic de la un reprezentant al Federației Române de Tenis, care fusese informat de autorități. Inițial, sportiva a refuzat să creadă. „Nu, e imposibil”, a repetat de mai multe ori, cu voce tremurândă. A căzut în genunchi și a izbucnit în plâns.

A fost nevoie de intervenția staff-ului ei și a prietenilor apropiați pentru a o calma. Avionul privat pus la dispoziție de organizatorii turneului a fost pregătit imediat pentru a o transporta în România. Simona a ajuns în Constanța în acea seară, în jurul orei 23:00, însoțită de fratele ei, Nicolae, care se afla în Germania în momentul accidentului.

**

Casa familiei Halep din Constanța a devenit un loc de pelerinaj pentru sute de oameni. Fani, cunoscuți, foști colegi, vecini și rude s-au adunat pentru a aduce un omagiu părinților Simonei. Florile și lumânările se înmulțeau cu fiecare oră. În fața porții, un panou improvizat era acoperit cu mesaje scrise de copii, cu fotografii și bilețele în care lumea își exprima durerea și solidaritatea.

Tatăl Simonei, Stere Halep, fusese o figură centrală în viața sportivei. Fost jucător de fotbal, el fusese cel care o încurajase de la bun început să aleagă tenisul, cel care o dusese cu mașina la antrenamente, cel care îi fusese sprijin moral în cele mai grele momente. Tania, mama ei, fusese o prezență discretă, dar caldă și constantă. O femeie blândă, devotată, care își dedicase viața copiilor ei.

**

Funeraliile au avut loc trei zile mai târziu, la Cimitirul Central din Constanța. Ceremonia a fost una plină de durere și tăcere. Simona, îmbrăcată complet în negru, cu chipul acoperit de ochelari de soare și o eșarfă, a stat aproape mută pe tot parcursul slujbei. Lacrimile îi curgeau neîncetat pe obraz. Fratele ei, vizibil devastat, o ținea de mână.

La înmormântare au participat numeroase personalități din lumea sportului românesc și internațional. Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Horia Tecău, dar și reprezentanți ai WTA și ai altor federații de tenis europene au fost prezenți pentru a-și arăta susținerea.

Discursurile au fost puține. Simona a ținut o scurtă cuvântare: „Vă mulțumesc că sunteți aici. Părinții mei au fost totul pentru mine. Fără ei, eu nu aș fi fost nimeni. Nu există cuvinte care să exprime durerea mea.”

**

Zilele care au urmat au fost cele mai grele din viața ei. S-a închis în casă, a refuzat orice apariție publică și a anulat toate angajamentele sportive pentru următoarele luni. Turneele din Madrid, Roma și Roland Garros au fost șterse de pe listă. Sponsorii au înțeles, publicul a înțeles, presa a respectat durerea.

Singurele persoane care o vizitau regulat erau fratele ei și prietena ei apropiată, Irina Begu. Simona citea, plângea, mergea uneori pe plajă noaptea, se plimba desculță prin nisip și își amintea de copilărie. De clipele când alerga prin curtea casei, când mama îi spăla rănile de la genunchi, iar tata îi spunea mereu: „Ești puternică, Simona. Tu o să ajungi departe.”

**

După aproximativ două luni, Simona a apărut din nou în public. A fost o revenire discretă, la un eveniment dedicat memoriei părinților ei, organizat la Constanța. În fața unei mulțimi de câteva sute de oameni, a dezvăluit o placă memorială pe care scria:

„În amintirea părinților mei, care mi-au dat totul. Fie ca iubirea lor să trăiască veșnic prin faptele mele.”

**

Într-un interviu acordat la scurt timp, Simona a spus:
„M-am gândit să renunț la tenis. Timp de săptămâni întregi, nu am pus mâna pe rachetă. Dar, într-o noapte, am visat că tata stătea în tribună și aplauda. M-am trezit plângând, dar știam că nu mă pot opri. Pentru ei, trebuie să merg mai departe.”

**

Povestea Simonei Halep, deja una plină de muncă, sacrificii și triumfuri, a căpătat acum o nouă dimensiune. Tragedia pierderii părinților i-a zguduit existența, dar și i-a oferit un nou sens. Pe teren, de fiecare dată când servea, își ridica ochii spre cer. Pentru ei. Pentru amintirea lor.

Și întreaga Românie o privea acum nu doar ca pe o campioană a sportului, ci și ca pe o eroină a sufletului.