Când Cristina Hărășteanu a anunțat în urmă cu doi ani că se retrage din tenisul profesionist la doar 30 de ani, mulți fani au fost surprinși. Deși accidentările repetate la umăr fuseseră vizibile în ultimul sezon, nu era clar ce anume o împinsese pe una dintre cele mai promițătoare jucătoare ale României să încheie atât de devreme o carieră care promitea trofee de Grand Slam.
În acea perioadă, presa a speculat mult. Unii au vorbit despre presiunea uriașă din partea sponsorilor, alții despre o depresie tăcută. Dar Cristina a ales atunci să nu comenteze nimic, decât printr-un comunicat sec: „Simt că e timpul să mă opresc. Am nevoie de liniște.”
Pe 12 iulie 2025, Cristina a apărut pentru prima dată după lunga sa absență la emisiunea „Oameni și Destine”, difuzată pe TVR. Cu o atitudine calmă, cu o privire caldă și sinceră, ea a fost invitată să vorbească despre ce a însemnat tenisul pentru ea. Dar interviul a mers dincolo de sport. Într-un moment neașteptat, prezentatoarea a întrebat:
— Cristina, ce ai învățat despre tine în acești doi ani de liniște?
După o scurtă ezitare, Cristina a zâmbit ușor și a spus:
— Am învățat să fiu sinceră cu mine. Am învățat că nu pot fugi de cine sunt. Și pentru prima dată în viață, sunt gata să spun adevărul: sunt lesbiană.
Pauza care a urmat a fost una grea, dar în același timp plină de respect. Niciun sunet din public, doar ochii prezentatoarei care o priveau fără să judece.
— Nu a fost niciodată ușor, a continuat Cristina. Am crescut într-o lume în care am fost învățată să ascund asta. În tenis, totul e despre imagine. Sponsori, echipă, fani. M-am simțit de prea multe ori o mincinoasă.
Cristina s-a născut în Brașov, într-o familie modestă. Tatăl ei a fost profesor de sport, iar mama – educatoare. De mică, a fost diferită. Nu i-au plăcut rochițele, nu a fost atrasă de poveștile cu prinți. A iubit mingea de tenis de când a pus prima dată mâna pe o rachetă, la doar șase ani.
— Țin minte că atunci când eram mică și vedeam fetele vorbind despre băieți, eu simțeam că e ceva în neregulă cu mine, a povestit ea în interviu. Nu simțeam aceleași lucruri. Prima mea iubire a fost o colegă de la academia de tenis. Eram adolescente. N-a știut niciodată. Nu i-am spus nimic. Mi-a fost frică.
Pe la 20 de ani, Cristina devenise deja un nume cunoscut. Se califica în sferturi de finală la turnee WTA, avea sponsori puternici, era numită „noua stea a României în tenisul feminin”. Toată lumea era cu ochii pe ea. Dar în spatele zâmbetelor de la conferințe, în spatele aplauzelor de pe teren, trăia o suferință profundă.
— Am avut o relație ascunsă cu o femeie din echipa mea. N-a durat mult, pentru că ne era frică. Am rupt totul ca să nu stric imaginea. Dar sufletul meu s-a rupt o dată cu despărțirea.
Cristina a recunoscut că, în acei ani, a fost aproape să renunțe de mai multe ori.
— Mă trezeam dimineața și mă uram. Îmi repetam că nu pot fi așa. Mă rugam să se schimbe ceva în mine. Dar nu se schimba nimic. Eram doar tot mai obosită.
Totul s-a schimbat în 2023, într-un stagiu de recuperare fizică la Paris. Acolo a cunoscut-o pe Léa, o psihologă sportivă cu care a început inițial să lucreze profesional.
— M-a învățat să nu-mi mai fie rușine de cine sunt. Am simțit o conexiune profundă. Nu m-a judecat, nu m-a presat. Pentru prima dată, cineva m-a văzut cu adevărat.
Cristina și Léa sunt împreună de aproape doi ani.
— Ea mi-a dat curajul să mă opresc din fugă. M-a ținut de mână când am decis să mă retrag. A fost prima persoană căreia i-am spus „Te iubesc” fără teamă.
După difuzarea interviului, rețelele sociale au explodat. Mii de fani i-au scris mesaje de susținere. „Cristina, ești un model de curaj!”, a postat un utilizator pe Twitter. Alții au scris că vor învăța de la ea să se accepte.
Dar au existat și voci critice.
— Au fost și oameni care mi-au spus că mi-am ruinat imaginea. Că nu mai sunt un model pentru copiii lor. Dar știți ceva? Nu mai pot trăi pentru imaginea altora. Trăiesc pentru adevărul meu.
Foștii colegi din circuitul WTA au postat mesaje de solidaritate, inclusiv jucătoare din România care o cunoscuseră de ani de zile.
— Îți sunt alături, a scris o fostă adversară din Top 10 mondial. Ai fost mereu o luptătoare – pe teren și acum, în viață.
Cristina a recunoscut că i-a fost frică să vorbească în România.
— Nu știam cum va fi primit mesajul meu. Dar n-am mai vrut să mă ascund. Iubesc țara asta, dar vreau să fie un loc în care și fetele ca mine pot spune cine sunt fără frică.
Întrebată dacă s-a gândit să plece definitiv din țară, ea a spus:
— Am fost tentată. Dar cred că tocmai aici trebuie să fiu. Să vorbesc. Să lupt. Nu doar în sport, ci și pentru normalitate.
Planurile ei de viitor includ o academie de tenis pentru fete, dar și o organizație non-profit care să susțină tinerii sportivi LGBTQ+ în România și Europa de Est.
— Vreau ca următoarea generație să nu mai simtă că trebuie să se ascundă. Vreau ca o fată de 14 ani din Vaslui, din Brașov sau din Cluj, care simte că e altfel, să știe că e perfectă așa cum e.
Cristina Hărășteanu nu mai joacă pe terenuri de zgură sau iarbă, dar a intrat într-un meci mult mai important – cel cu prejudecățile, cu frica și cu rușinea. A ales să își spună povestea într-o țară în care încă se poartă bătălii pentru acceptare.
Iar în ochii sutelor de mii de români care au privit acel interviu, și-au văzut nu doar o sportivă, ci o femeie care a ales sinceritatea, curajul și iubirea în fața minciunii.
Leave a Reply