Casa familiei Halep se scufundase într-o tăcere grea ca un plumb. Ferestrele erau închise, jaluzelele trase, de parcă lumina însăși ar fi fost o amenințare. Maria Halep stătea în picioare, cu mâinile tremurând pe marginea mesei din sufragerie. Respira sacadat, ca și cum fiecare cuvânt pe care urma să îl spună era un munte de urcat.
— Nu mai pot, Stere… Nu mai pot suporta umilința asta!
Stere Halep, cu fața aspră și privirea încăpățânată, nici măcar nu se întorsese către ea. Ziarele erau împrăștiate peste tot pe masă. Pe toate, aceeași imagine: el, într-o fotografie neclară, lângă o femeie tânără, într-un club în care nu ar fi trebuit să fie.
Titlurile urlau:
„SCANDALUL CARE DISTRUGE FAMILIA HALEP!”
„TATĂL CAMPIOANEI, PRINS DIN NOU ÎNTR-UN MOMENT RUȘINOS!”
Maria simțea că îi ia foc pieptul.
— Spune-mi, de ce? De ce faci asta din nou? De ce ne târăști numele în noroi?
Stere închise ochii pentru o secundă — o secundă prea scurtă ca să fie regret, prea lungă ca să fie indiferență.
— Presa exagerează. Știi cum sunt… vor circ.
— Circ? strigă ea. Sau adevărul pe care tu refuzi să-l recunoști?
El trânti telefonul pe masă.
— Ai idee cât am muncit eu ca să ajungem aici? Ai idee ce înseamnă să fii tatăl unei campioane? Toată lumea vrea ceva de la mine! Eu… eu am nevoie să respir!
Maria îl privi cu o furie amestecată cu durere.
— Și noi? Eu și Simona? Noi ce suntem? Aerul pe care îl risipești?
În hol, o umbră se strecură. Simona, cu ochii obosiți de prea multe bătălii, asculta în tăcere. Purta un hanorac simplu, încercând să fie invizibilă în propria casă.
— Mama… tata… vă rog…
Dar vocea ei abia se auzise în tornada de reproșuri.
Maria continua:
— Nu e prima oară, Stere! Toată România se uită la noi! Fiecare greșeală a ta cade pe umerii ei!
Simona strângea pumnii. Era adevărul pe care nimeni nu îndrăznea să-l spună în fața ei.
— Eu mi-am sacrificat viața, spuse Stere apăsat. Am făcut totul pentru cariera ei!
— Și noi? întreabă Maria. Noi ne-am pierdut liniștea pentru ambiția ta…
Se apropie de el, iar ochii ei erau două șuvițe de gheață.
— Ai promis că scandalurile s-au terminat. Ai spus că nu ne vei mai face de rușine.
Stere nu răspunse. Știa că promisiunea fusese făcută într-o noapte în care vinovăția și alcoolul îl striveau.
Maria își luă poșeta.
— Dacă tu nu ești în stare să-ți aperi familia… atunci o voi face eu.
— Ce vrei să spui cu asta? întrebă el, vocea brusc aspră.
Ea îl privi drept în ochi.
— O să vorbesc. O să spun lumii adevărul. Nu mă mai tem.
Simona tresări.
— Mamă… nu, te rog. Jurnaliștii abia așteaptă…
Dar Maria nu mai era femeia reținută de altădată. Era o mamă rănită.
— Adevărul ne eliberează. E timpul ca oamenii să știe ce fel de bărbat ești.
Stere se ridică, furios.
— Dacă îndrăznești să deschizi gura în fața presei… totul se va prăbuși! Cariera Simonei, sponsori, imagine… Vrei să o distrugi? TU?
Maria se opri. Furia ei se transformă într-o liniște tăioasă.
— Nu eu o distrug. TU ai început totul.
În acel moment, soneria telefonului Simonei se auzi. Un mesaj scurt.
„Declarațiile mamei tale sunt peste tot. Mâine dimineață, primele pagini.”
Maria închise ochii. Prea târziu… Prea departe.
Simona simți cum lumea i se prăbușește iar. Nu din cauza tenisului. Nu din cauza suspendării. Ci din cauza celor două persoane pe care le iubea cel mai mult.
Se ridică o furtună, înăuntrul casei și în afara ei.
Și nu mai exista loc pentru liniște.
Leave a Reply