Ziua nunții este adesea descrisă ca fiind una dintre cele mai importante din viața unei femei. Pentru mine, însă, ea nu este doar momentul în care rostesc un jurământ alături de bărbatul pe care îl iubesc, ci și un prilej de a privi în urmă la tot ce am devenit și de a recunoaște meritele celor care au contribuit la formarea mea.
De câteva zile, mă tot gândesc la tine, mamă. La chipul tău senin, la ochii tăi obosiți, dar mereu luminoși, la mâinile tale care au muncit necontenit pentru ca eu să am un drum lin. Îți scriu acum, în ajunul nunții mele, pentru că vreau să-ți spun ceea ce poate nu ți-am spus niciodată pe deplin: cât de recunoscătoare îți sunt.
Îți mulțumesc pentru fiecare pas pe care m-ai învățat să-l fac, pentru fiecare cădere din care m-ai ridicat, pentru fiecare lacrimă pe care mi-ai șters-o și pentru fiecare zâmbet pe care l-ai pus pe chipul meu.
Când eram mică, lumea mea era simplă: casa noastră, curtea micuță plină de flori și vocea ta. Țin minte serile de vară când, după ce terminai treburile, stăteam împreună pe banca de la poartă și îmi spuneai povești. Nu erau povești din cărți, ci povești inventate, pline de imaginație, în care eroii erau deseori oameni simpli, dar curajoși.
Tu mi-ai arătat că nu e nevoie să ai aripi ca să zbori și nici puteri supranaturale ca să fii erou. E de ajuns să ai inimă bună, să muncești cinstit și să nu-ți pierzi niciodată credința în oameni.
Mai țin minte zilele ploioase, când lipai prin casă cu șosetele ude, iar tu râdeai și îmi aduceai un prosop mare, mirosind a detergent și a liniște. Pentru mine, parfumul copilăriei a fost mereu parfumul hainelor proaspăt scoase din dulap, aranjate de mâinile tale.
Pe măsură ce am crescut, am început să înțeleg cât de multe ai sacrificat pentru mine. Ai renunțat la vacanțe, la haine noi, la timpul tău liber, doar ca eu să pot merge la școală cu ghiozdanul plin, ca eu să am caiete, cărți și șansa de a visa la mai mult.
Nu m-am gândit atunci cât de greu trebuie să fi fost pentru tine să ascunzi oboseala după turele lungi de muncă. Tot ce vedeam era zâmbetul tău și felul în care îmi spuneai: „Mergi înainte, fata mea, învață, crede în tine. Eu sunt aici.”
Acum realizez că fiecare pas al meu a fost clădit pe pașii tăi obosiți, dar hotărâți. Și asta îmi umple inima de o recunoștință greu de pus în cuvinte.
Anii adolescenței nu au fost ușori. Eram încăpățânată, rebelă, dornică să demonstrez lumii întregi că pot reuși singură. Mă certam cu tine pentru lucruri mărunte, pentru orele de venire acasă, pentru haine, pentru prieteni.
Dar, indiferent cât de aprinse erau discuțiile noastre, tu nu m-ai lăsat niciodată să uit că mă iubești. Îți amintesc serile când intram trântind ușa, cu ochii în lacrimi, iar tu veneai în camera mea și spuneai încet: „Știu că e greu să crești, dar sunt aici. Nu uita.”
Nu ți-am spus atunci, dar aceste cuvinte au fost ca niște ancore pentru mine. M-au ținut departe de greșeli mari și m-au ajutat să nu mă pierd cu totul în furtuna adolescenței.
A venit apoi vremea facultății. Țin minte cum m-ai condus la gară cu lacrimi în ochi, încercând să nu plângi în fața mea. Ți-ai strâns paltonul pe tine și mi-ai spus doar: „Du-te și arată lumii cine ești.”
Am simțit atunci că mă smulg dintr-un cuib cald, dar în același timp știam că îmi dai libertatea de care aveam nevoie. Fiecare telefon de la tine, fiecare „Ai mâncat?”, fiecare pachet cu bunătăți trimis prin tren au fost ca niște fire invizibile care m-au ținut legată de acasă.
M-ai învățat să nu-mi fie frică de viață, să cred că greșelile fac parte din drum și că adevărata putere este să te ridici după fiecare cădere.
Apoi a apărut în viața mea omul lângă care urmează să pășesc în fața altarului. Ți-l amintesc? La început eram nesigură, dar tu ai zâmbit și mi-ai spus: „Se vede în ochii tăi când vorbești despre el. Asta e iubirea.”
Ai fost prima care ai știut că el este cel ales. Ai văzut dincolo de gesturi, dincolo de vorbe. Ai văzut felul în care inima mea se liniștea lângă el.
Astăzi, în ajunul nunții mele, îmi dau seama că tu ai fost mereu busola mea. Și, într-un fel, cred că și alegerea lui este parte din darul pe care mi l-ai făcut: ai sădit în mine capacitatea de a recunoaște iubirea adevărată.
Mamă, dacă ar trebui să aleg cea mai mare lecție pe care mi-ai oferit-o, ar fi aceasta: iubirea necondiționată. Nu există dar mai mare decât să știi că cineva te iubește fără așteptări, fără condiții, doar pentru că exiști.
Tu mi-ai arătat acest adevăr de nenumărate ori. Când greșeam, mă iertai. Când plângeam, mă mângâiai. Când reușeam, erai prima care aplauda. Și toate acestea fără să ceri nimic în schimb.
Acum, când sunt pe punctul de a forma propria mea familie, îmi doresc să duc mai departe această lecție. Vreau ca dragostea mea pentru soțul meu și pentru viitorii noștri copii să aibă aceeași putere și aceeași puritate.
Mâine îmi voi pune rochia albă. Mâine îți vei privi fiica pășind pe un drum nou. Poate că inima ta va fi plină de emoții, dar să știi că fiecare pas al meu va purta în el amprenta ta.
Dacă am curajul să pășesc spre altar, este pentru că tu m-ai învățat să merg cu fruntea sus. Dacă am puterea de a iubi, este pentru că tu mi-ai arătat ce înseamnă iubirea.
Nu știu dacă voi reuși să-ți spun toate acestea mâine, printre lacrimi și zâmbete. De aceea, le scriu acum, ca să rămână mărturie: tot ce sunt îți datorez ție.
În fața ta și a lumii, vreau să fac o promisiune: nu voi uita niciodată rădăcinile mele. Oricât de departe aș ajunge, oricât de multe roluri voi juca în viață – soție, mamă, profesionistă –, voi rămâne mereu fiica ta.
Voi continua să-ți duc mai departe lecțiile, să-mi cresc copiii cu aceeași blândețe și putere cu care m-ai crescut tu, să păstrez în suflet imaginea ta ca pe un far călăuzitor.
Și acum, mamă, ajung la cuvintele simple, dar pline de sens: îți mulțumesc.
Îți mulțumesc pentru viață.
Îți mulțumesc pentru iubire.
Îți mulțumesc pentru răbdare.
Îți mulțumesc pentru tot ce sunt.
Fără tine, eu nu aș fi eu. Și dacă mâine oamenii vor vedea o mireasă fericită, luminoasă, să știe că în spatele acelui zâmbet ești tu – femeia care m-a învățat să fiu puternică, bună și curajoasă.
Poate că lumea va privi nunta mea ca pe o sărbătoare a iubirii dintre doi oameni. Dar pentru mine, ea este și o celebrare a legăturii dintre noi două.
Îți promit că, de fiecare dată când voi păși pe drumul vieții, voi păstra în suflet vocea ta: „Mergi înainte, fata mea. Eu sunt aici.”
Și vei fi, mamă, întotdeauna aici – în inima mea.
Leave a Reply