Sunt fericit să vă spun că mâine este ziua mea de naștere 🎈🎈 și aș aprecia rugăciunile voastre.

 

 

Cuvintele acestea mi-au venit în minte într-o dimineață liniștită de august, când soarele pătrundea cu raze blânde prin perdelele albe ale camerei mele. Le-am scris pe telefon, pregătindu-mă să le trimit tuturor celor dragi. Nu era doar un simplu anunț, ci o invitație tăcută la a împărtăși un moment de bucurie și recunoștință.

 

Aveam impresia că anul acesta ziua mea de naștere are o altă greutate. Nu era vorba doar de cadouri sau de o masă festivă, ci de sentimentul acela profund că am ajuns aici, în punctul acesta al vieții, trecând prin încercări, lecții și clipe de fericire pe care nici nu știam că le voi trăi

 

M-am trezit cu o emoție aparte. Parcă fiecare secundă care mă despărțea de ziua de mâine era un pas spre un moment pe care voiam să îl țin minte. Am făcut cafeaua, am ieșit pe balcon și am privit orașul trezindu-se. Aerul avea o prospețime rară, iar gândul că mai e doar o zi până la ziua mea mă făcea să zâmbesc singur.

 

„De data asta trebuie să fie altfel,” mi-am spus. „Nu vreau doar să primesc urări. Vreau să simt că fiecare persoană care îmi spune «La mulți ani» chiar îmi trimite un gând bun.” Poate de asta am adăugat în mesajul meu că aș aprecia rugăciunile lor. Nu era un gest formal, ci o nevoie reală.

 

Am început să mă gândesc la anii trecuți. Uneori ziua mea trecea aproape neobservată, prins în agitația cotidiană. Alteori, o petreceam cu prietenii, dar fără să mă opresc o clipă să reflectez asupra motivului real al sărbătorii: faptul că mai primesc încă un an, încă o șansă de a iubi, de a construi, de a mă bucura.

 

Când eram mic, ziua mea de naștere era un eveniment așteptat cu săptămâni înainte. Mama începea pregătirile devreme: cozonac, prăjituri, tort cu frișcă și fructe, pe care îl făcea mereu acasă. Îmi aduc aminte cum stăteam pe un scaun lângă bucătărie, urmărind cum amesteca ingredientele, în timp ce îmi promitea că voi primi prima felie.

 

Tata, pe de altă parte, era responsabil cu surprizele. Nu îmi spunea niciodată ce cadou îmi pregătise. Îl ascundea atât de bine încât, de fiecare dată când îl descopeream, simțeam o bucurie sinceră, de copil care încă mai crede în magie.

 

La școală, colegii îmi aduceau desene sau mici felicitări colorate. Îmi plăcea să le păstrez în sertarul biroului, ca pe niște comori.

 

Anii au trecut, copilăria a rămas în urmă, dar undeva, în suflet, acea emoție de dinaintea zilei de naștere a rămas la fel de vie.

 

 

Anul acesta am decis că nu vreau o petrecere zgomotoasă, ci o întâlnire mai restrânsă, cu oameni apropiați sufletului meu. Am făcut o listă scurtă: familia, câțiva prieteni buni, și două persoane pe care nu le văzusem de mult, dar care au avut un rol important în viața mea.

 

Dimineața am mers în piață să cumpăr flori pentru mama, pentru că, indiferent de sărbătoare, am simțit mereu că ziua mea este și ziua ei – cea care m-a adus pe lume. Am luat un buchet de trandafiri albi și câteva crizanteme galbene.

 

Pe drum spre casă, am trecut pe lângă cofetăria din colț. Aroma de vanilie și cacao m-a atras ca un magnet. Am intrat și am comandat un tort simplu, cu cremă de ciocolată și zmeură.

 

În timp ce vânzătoarea îl nota în caiet, am zâmbit gândindu-mă că mâine, când toți vor fi adunați în jurul mesei, voi sufla în lumânări și voi rosti în gând o rugăciune scurtă: „Doamne, îți mulțumesc că m-ai adus până aici.”

 

Am luat telefonul și am scris pe rețelele de socializare:

 

> „Sunt fericit să vă spun că mâine este ziua mea de naștere 🎈🎈 și aș aprecia rugăciunile voastre.”

 

Am apăsat „Publică” și am pus telefonul deoparte. Nu a durat mult până au început să apară reacțiile: inimioare, comentarii, mesaje private. Unii îmi scriau glume, alții îmi spuneau că se vor ruga pentru sănătatea mea și pentru un an plin de binecuvântări.

 

Cel mai emoționant mesaj a venit de la o verișoară pe care nu o mai văzusem de ani buni:

 

— „Îți trimit îmbrățișări de la distanță. Știu că nu am mai vorbit de mult, dar să știi că încă te port în gând. Mâine voi aprinde o lumânare pentru tine.”

 

Acel mesaj mi-a adus un nod în gât. Nu îți dai seama câte legături se păstrează, chiar dacă viața te poartă pe drumuri diferite.

 

Acum e seară. Am pus masa pentru familia mea, am aprins câteva lumânări parfumate și am pus muzică în surdină. E liniște, dar e o liniște plină de promisiune.

 

Privesc ceasul. Mai sunt câteva ore până când va începe oficial ziua mea. Mă gândesc la toate rugăciunile pe care le voi primi, la gândurile bune care vor veni spre mine din toate colțurile lumii.

 

Și îmi dau seama că asta e, de fapt, cea mai mare bucurie: nu cadourile, nu mâncarea, ci faptul că oamenii își iau câteva secunde din viața lor pentru a-ți trimite o parte din sufletul lor.