Aceste cuvinte, rostite cu glas tremurat și cu ochii plini de lumină, au marcat începutul unei noi etape din viața mea. Poate pentru mulți par doar o propoziție simplă, o declarație pe care o fac nenumărate cupluri atunci când decid să își unească destinele, dar pentru mine aceste cuvinte sunt ecoul unui drum lung, plin de încercări, descoperiri și clipe care mi-au schimbat viața pentru totdeauna.
L-am cunoscut pe Alexandru într-o zi obișnuită, într-un loc banal. Nu a fost nimic planificat, nimic spectaculos. Era primăvară, iar orașul își scutura de pe umeri ultimele urme de iarnă. Florile de corcoduș înfloriseră, aerul mirosea a reînnoire și parcă totul vibra de viață. Eu mergeam grăbită spre facultate, cu gândurile împrăștiate în toate direcțiile, iar el stătea în fața bibliotecii, cu o carte în mână și cu o privire senină.
Privirile ni s-au întâlnit pentru câteva secunde și am simțit un fior ciudat, ca și cum cineva ar fi apăsat un buton ascuns în sufletul meu. Nu am vorbit atunci, dar imaginea lui mi-a rămas în minte întreaga zi.
Câteva zile mai târziu, soarta a făcut să ne întâlnim din nou. De data aceasta, în sala de lectură. Eu căutam disperată o carte greu de găsit, iar el s-a apropiat și mi-a întins exact volumul după care alergam. „Poate că ai nevoie de el mai mult decât mine”, mi-a spus zâmbind. Atunci am început să vorbim, timid la început, apoi din ce în ce mai mult.
Nu ne-am grăbit. Prietenia noastră a crescut firesc, ca un copac hrănit de ploaie și soare. Ore întregi stăteam de vorbă despre literatură, despre filme, despre vise și planuri. Îmi plăcea felul în care Alexandru asculta cu adevărat, cum știa să pună întrebările potrivite și cum mă făcea să mă simt înțeleasă.
Într-o lume unde oamenii alergau mereu, unde superficialul părea să domine, el era calm, răbdător, profund. Știa să râdă din tot sufletul, dar și să tacă atunci când era nevoie. Lângă el, descopeream o liniște pe care nu o mai simțisem niciodată.
Încetul cu încetul, prietenia noastră s-a transformat într-un sentiment mai puternic. Într-o seară de vară, în timp ce ne plimbam pe malul mării, el mi-a luat mâna și mi-a spus: „Cred că m-am îndrăgostit de tine.” M-am uitat în ochii lui și am știut că simțeam exact același lucru.
Anii au trecut, iar relația noastră a devenit mai solidă. Am împărțit bucurii, dar și necazuri. Am sărbătorit reușite, dar am și plâns împreună atunci când viața ne-a pus la încercare. Alexandru a fost sprijinul meu atunci când am pierdut pe cineva drag, iar eu am fost lângă el când și-a schimbat drumul profesional și a trebuit să o ia de la capăt.
Ceea ce ne-a ținut mereu uniți a fost respectul și încrederea reciprocă. Nu am avut nevoie de vorbe mari sau de gesturi extravagante; micile lucruri contau cel mai mult. O cafea pregătită dimineața, un mesaj neașteptat în mijlocul zilei, o plimbare liniștită de mână pe străzile orașului.
Nici cererea în căsătorie nu a fost ca în filmele hollywoodiene, dar pentru mine a fost momentul perfect. Eram într-o călătorie în munți, într-un loc retras, unde se auzea doar murmurul unui râu și cântul păsărilor. Stăteam pe o bancă de lemn, privind apusul care colora cerul în nuanțe de roșu și portocaliu. Alexandru s-a întors către mine, a scos o cutiuță mică și mi-a spus: „Vrei să fii soția mea? Vrei să mergem împreună pe drumul vieții, oricât de lung sau greu ar fi?”
Am simțit lacrimile cum îmi curgeau pe obraji și am spus „Da” fără să ezit. Era răspunsul pe care sufletul meu îl știa de mult timp.
De aici a început o altă etapă – planificarea nunții. Și, deși mulți spun că este un proces stresant, pentru noi a fost mai mult o bucurie. Am ales împreună fiecare detaliu: locul unde se va desfășura ceremonia, meniul, muzica, florile, invitațiile. Am vrut ca totul să reflecte povestea noastră, simplitatea și autenticitatea ei.
Familia și prietenii s-au implicat cu entuziasm. Mama mea m-a ajutat să aleg rochia de mireasă, iar sora mea mi-a fost confidentă în momentele de îndoială. Tatăl lui Alexandru a insistat să se ocupe personal de vinurile care vor fi servite, pentru că era pasionat de viticultură.
Au fost și momente tensionate, desigur – dezacorduri legate de culori, de listă de invitați, de alegerea fotografului. Dar toate acestea s-au rezolvat cu răbdare și cu zâmbete.
Și iată-mă acum, rostind acele cuvinte pline de emoție: „Sunt fericită să anunț astăzi data nunții mele cu iubitul meu Alexandru.”
Nu este doar un anunț formal, ci o declarație publică a dragostei și a angajamentului nostru. Este felul în care spun lumii întregi că am găsit omul alături de care vreau să trăiesc toate anotimpurile vieții – verile pline de soare, toamnele melancolice, iernile reci, dar și primăverile renașterii.
Iubirea adevărată nu este doar pasiune și fluturi în stomac. Este răbdare, iertare, construirea unui drum comun zi de zi. Este alegerea conștientă de a rămâne alături de celălalt, chiar și atunci când e greu.
Cu Alexandru am învățat că iubirea nu este despre perfecțiune, ci despre acceptare. Nu este despre a găsi pe cineva care să ne completeze, ci despre a construi împreună un univers unde fiecare poate fi el însuși, dar unde doi oameni devin mai puternici împreună decât ar fi separat.
Când mă gândesc la viitor, nu îmi imaginez doar ziua nunții – cu muzică, dans și urări. Mă gândesc la diminețile obișnuite în care vom bea cafeaua împreună, la serile în care vom citi în tăcere, la vacanțele în care vom descoperi locuri noi.
Îmi imaginez casa noastră plină de căldură, poate și de râsetele unor copii. Îmi imaginez momentele de cumpănă, dar și puterea pe care o vom găsi unul în celălalt.
Un eveniment ca nunta nu înseamnă doar doi oameni. Înseamnă și familiile care se unesc, prietenii care sărbătoresc alături de tine, comunitatea care te sprijină.
Pentru mine, este o binecuvântare să știu că oamenii dragi ne vor fi aproape în acea zi. Că vom împărtăși nu doar bucuria noastră, ci și recunoștința pentru tot sprijinul pe care l-am primit de-a lungul anilor.
Astăzi, când privesc înapoi la drumul parcurs, înțeleg cât de mult am crescut împreună și cât de mult m-a schimbat această iubire. „Sunt fericită să anunț astăzi data nunții mele cu iubitul meu Alexandru” nu este doar un enunț, ci este esența unei povești care continuă să se scrie în fiecare zi.
Și știu că, indiferent de provocările pe care le vom întâmpina, cât timp vom fi împreună, vom reuși să le depășim. Pentru că iubirea adevărată nu cunoaște bariere, nu obosește și nu renunță.
Leave a Reply